Noul telefon de la Samsung va fi un entry-level cu procesor quad-core

de: Bogdan Cristea
17 12. 2014

Samsung vrea să reinventeze categoria telefoanelor low-end prin lansarea unui smartphone care va fi dotat cu un procesor quad-core.

Este deja știut faptul că Samsung nu o duce foarte bine din anumite puncte de vedere. Vânzările nu sunt la fel de bune precum compania coreeană se aștepta, iar din punct de vedere financiar, lucrurile stau și mai rău. Până și în Coreea de Sud, piață domestică a Samsung, aceștia par a fi depășiți de marii lor rivali de la Apple. Una dintre metodele prin care Samsung a anunțat că vrea să contracareze situația actuală este reducerea numărului de modele lansate. Cu toate acestea, apar zvonuri despre noi modele în fiecare săptămână.

Acum, este vorba despre un smartphone ce are indicativul SM-J100H. Acesta apare ce în urmă cu o săptămână am avut ocazia să vedem modelul SM-J100F. Lista de specificații a lui SM-J100H a apărut pe GFXBench, unde am avut ocazia să vedem lista de specificații. Telefonul va avea un ecran de 4,8 inci cu o rezoluție de 800 x 480 de pixeli, 1GB RAM și 4GB de spațiu de stocare a datelor, dintre care vor fi utilizabili cel mai probabil în jur de 2GB. Foarte interesant este procesorul Marvell PXA1908 quad-core de 1,2GHz, o dotare importantă pentru un device low-end.

Camera de pe spate va avea 5 megapixeli, iar sistemul de operare rulat va fi Android 4.4.4. Nu se știu încă foarte multe detalii despre prețul viitorului telefon, iar lansarea va avea loc cel mai probabil în prima parte a anului viitor.